Pistolul cu apă

Mi-am pus pistolul la tâmplă. Nu are gloanțe, e un pistol care nici măcar rezervor de apă nu mai are. Dar asta simțeam. Citesc; un accident grav s-a petrecut ieri. Un tânăr care are permis de conducere de trei luni, beat și drogat, conducând cu viteză un bolid decapotabil,  a omorât doi tineri și apoi a plecat nestingherit. Privesc pistolul. E la locul lui. Îl ating, îl simt. Citesc, un caz cutremurător. O femei s-a aruncat de la etajul cinci și a căzut peste o alta care trecea pe trotuar. Îmi apuc cu mâna camva sigură cana de cafea, și o duc la gură. Nu mai are cafea, am băut-o pe toată de dimineață, de foarte dimineață, dar gestul și atingerea buzei de marginea rece a ceștii mă face cumva să simt că exist. Nu mai exist de mult, sunt o relicvă a unor vremuri pe care mă gândesc că nu le-a mai apucat nimeni în afară de mine. Apuc pistolul și il privesc fără expresie. Mă gândesc ce-aș face dacă ar fi adevărat. Nu știu dacă aș avea curajul să mi-l lipesc de tâmplă. Să spui, să declari teatral, e ușor, mereu m-am priceput la asta. Citesc, un primar a fost prins cu 1.250.000.000. Ron în banknote de 500 Ron în portbagajul mașinii. Un portbagaj de bani. Mă uit la ceașca de cafea. E goală. Mă gândesc dacă să-mi mai fac o cafea. Nici nu-mi fac griji că tensiunea îmi este mare. Îmi fac griji să nu paralizez. Asta ar fi chiar dramatic. Nici măcar nu aș mai putea să mă împușc cu pistolul meu cu apă. Citesc, o judecătoare nu poate justifica venituri de 6.000.000 Eur. Privesc pistolul fără să îl văd. Nu mă mai întreb nimic.  Cred că m-am născut într-o lume greșită. Citesc. Curtea de Apel a decis trimiterea lui Ion Iliescu în judecată. În dosarul Revoluției. Au trecut 33 de ani de la Revoluție.  Iliescu are 93 de ani. Mă duc să îmi mai fac o cafea. În fond, dacă mai citesc două știri de genul acesta oricum am să mor. Iau și pistolul cu mine, nu se știe nicioadată la ce îți poate folosi un pistol, fie el și unul stricat care cândva putea stropi cu apă. Mi-ar mai răcori tâmplele. Sau aș fi putut să-l trezesc pe nefericitul pe care l-am găsit dormind la mine pe ștergătoare de dimineață. Cică ar fi trebuit să chem poliția. Privesc din nou pistolul . Poate mi l-ar fi găsit și nu aș fi putut spune de unde îl am. E un pistol vechi, stricat, aș fi spus, dar nu cred că m-ar fi crezut. Păi cum să chem poliția?! Am plătit bani grei pentru interfonul deștept de la intrarea în bloc și pentru ușa de termopan care să-l susțină, ca să mă păzească de nepoftiți. Și până venea poliția, ce făceam cu nenorocitul acela?! A, știu, îl speriam cu pistolul mei vechi și stricat care cândva putea să stropească cu apă.